APIA a autorizat la plată peste 17 milioane de euro pentru 55.460 de fermieri

APIA a autorizat la plată peste 17 milioane de euro pentru 55.460 de fermieri
Publicat: 05/12/2019, 10:04

Începând cu 2 decembrie 2019, APIA a demarat efectuarea plății regulare pentru beneficiarii care au depus cererea unică de plată în Campania 2019, informează capital.ro.

Din suma totală autorizată pentru plata regulară, de 17,069 milioane euro, 13,415 milioane euro provin din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), 3,049 milioane euro din Fondul European Agricol pentru Dezolvare Rurală (FEADR) și 604.710 cofinanțare din bugetul de stat.

APIA transmite că, între 16 octombrie 2019 – 29 noiembrie 2019 au fost autorizate plăți în avans aferente Campaniei 2019 în sumă de 1,319 miliarde euro, reprezentând cea mai mare sumă autorizată la plată în avans începând cu Campania 2009, anul în care a fost acordată pentru prima dată plata în avans.

Din 2 decembrie 2019, APIA efectuează plățile corespunzătoare diferenței între plafonul financiar al fiecărei scheme și cuantumul calculat și acordat în avans, în condițiile îndeplinirii de către beneficiari a tuturor criteriilor de eligibilitate. În conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 1174/2019, alocarea financiară aferentă României privind plățile directe acordate fermierilor în campania din acest an este de 1,943 miliarde de euro, conform Agerpres.

Plățile se efectuează la cursurile de schimb valutar stabilite de către Banca Centrală Europeană, astfel: 4,7496 lei pentru un euro, stabilit în data de 30 septembrie 2019 și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, pentru plățile finanțate din FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă), respectiv 4,6635 lei pentru un euro, stabilit în data de 31 decembrie 2018 și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, pentru plățile finanțate din FEADR (Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală).

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Istoricul Yuval Harari, despre adevăratele intenții ale lui Putin: „Dacă este lăsat, vom vedea din...
Câți bani a plătit un român pentru 3 mici și o ciorbă de burtă, într-un...
FOTO. Ce frumoasă e cea mai rapidă femeie din România! Cum reacționează bărbații când o...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Șofer român de TIR mort în Belgia după un incident șocant: Un capac de canal...
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce...
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată...
Afacerile româneşti care şi-au asigurat succesul pe piaţa internaţională. Europa Centrală şi de Est devine...
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă...
Imaginile în care Novak Djokovic a fost lovit cu o sticlă în cap după meci!...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Avertizare ANM: Cod galben de ploi şi vânt în mai multe judeţe
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Schimbare pentru cei care au PERMIS CATEGORIA B. Decizia oficială a intrat deja în vigoare
Românii, striviți de inflație. 3 produse care au explodat
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică....
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă...
Preferințele Monicăi Tatoiu în materie de bărbați și motivul pentru care a treia căsătorie durează...
Aurora boreală a captivat din nou globul, după o furtună solară istorică. Cum s-a văzut...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă:...
Un strămoș al vacilor cântărea doar 450 de grame